celelalte cuvinte

Sa-l enervam pe Basescu!

Pagina 1 din 28 1, 2, 3 ... 14 ... 28  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Lun 17 Mai 2010, 20:06

Aici aveti posibilitatea sa va descarcati toata energia negativa acumulata din cauza personajului ce va deveni , cu siguranta, la fel ca Ceausescu, de trista amintire!

Am primit pe mail un interviu care ar putea sa va intereseze.

Aliodor Manolea

devenit celebru ca paranormalul lui Basescu, dupa campania electorala din 2009, este specialist în terapii complementare, cu studii superioare de psihologie şi inginerie tehnică (ofiţer tehnic de comandă în retragere). În 2000 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe complementare în cadrul Institutului de Medicină Alternativă, Universitatea Internaţională Deschisă pentru Medicină Complementară din Colombo, SUA, cu lucrarea: „Cibernetica energeticii subtile a fiinţei umane. Fundamentele Teoriei şi Tehnicii NeutraleTM referitoare la sistemele vii“. “Percepţii extrasenzoriale: vederea aurei energetice a fiinţei umane (decodificare, interpretare), feeling (simţirea energetică cu palmele şi cu alte părţi ale corpului), paradiagnoză (testarea, scanarea corpurilor şi a câmpurilor energetice ale fiinţei umane), clarviziune (determinarea subtilă a cauzei îmbolnăvirilor). Este expert radiestezist, specialist în Mind Control Deep Alpha şi Transă hipnotică terapeutică. Periodic susţine cursuri de iniţiere în terapii complementare şi sesiuni de decondiţionare transpersonală în stări de conştiinţă modificată. La Universitatea Dalles ţine cursuri şi conferinţe de „Energetica subtilă a fiinţei umane. Evaluarea, recuperarea conservarea şi creşterea performanţei umane prin Tehnica NeutralăTM“. A publicat numeroase lucrări, dintre care amintim: „Energetica subtilă a fiinţei umane“, „Percepţii extrasenzoriale: manual pentru dobândirea şi dezvoltarea simţurilor subtile“, „Paradiagnoza: manual pentru diagnosticarea energetică a bolilor folosind radiestezia“, „Influenţa distală. Teoria şi practica vindecării la distanţă“, „Feeling: Manual pentru lucrul energetic cu palmele“. A realizat numeroase demonstraţii în direct, în cadrul unor emisiuni TV. Participă periodic cu lucrări originale la congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale.




Restul interviului il puteti citi aici:

http://mirahorian.ning.com/profiles/blog/show?id=5065730%3ABlogPost%3A1499&xgs=1&xg_source=msg_share_post

Dar dincolo de aspectele pur stiintifice ale interviului, ramane intrebarea : Chiar a folosit Basescu acest mod de influentare a rezultatului alegerilor? Si daca l-a folosit, ce anume ar mai putea influenta? Ca ma gandeam ca ar fi bine sa ii influenteze si pe reprezentantii FMI , de pilda, sau pe Boc sa-i vina idei mai constructive pentru iesirea din criza!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ZEUS la data de Mar 18 Mai 2010, 09:03

Poate ca vom reusi sa-l enervam cu...

AlexandruTocilescu (regizor): "Scrisoare către ţara mea"

Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare.

Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd
susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă(azi la putere iar), termopanele lui Adrian Năstase,casa din Mihaileanu si Udrea ,oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circade poliţie, înmormîntări în direct,sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?".
Mă obosesc " profesioniştii "televiziunilor, chiar şi fără comentarii.
Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei.
Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria , şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol.
Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie,
să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.iar cei de azi la puterescapa.
Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.
M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "
avatar
ZEUS
Admin

Mesaje : 392
Data de inscriere : 09/05/2010
Localizare : OLIMP

http://celelaltecuvinte.pro-forums.us

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Mar 18 Mai 2010, 10:17

Am citit si, spre sfarsit, mai exact la ultimul paragraf, mi-au dat lacrimile.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

M-am gandit intens in ultima vreme la cum ar fi daca as pleca, de tot. Si singurul lucru care ma inspaimanta este ca o sa sufar de dorul dupa limba romana, ca o sa-mi vina sa urlu ca nu pot exprima toate subtilitatile pe care as vrea sa le exprim si care , de fapt, sunt expresia sinelui meu. Cum sa fii tu insuti intr-o limba straina? Poate, cu timpul, m-as obisnui, asa cum s-au obisnuit si altii. Dar cred ca as avea nevoie de o legatura permanenta cu limba mea in care m-am nascut.
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de FRANZ la data de Mar 18 Mai 2010, 10:45

Ce inseamna si PATRIOTISMUL asta.....
avatar
FRANZ

Mesaje : 6712
Data de inscriere : 09/05/2010
Varsta : 56
Localizare : pe carari de munte

http://cabanavladisstraja.lx.ro/

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Mar 18 Mai 2010, 10:49

charmant a scris:Ce inseamna si PATRIOTISMUL asta.....

Nu e patriotism...ca sa zici ca esti patriot sau sa ti se zica asa, ar trebui sa faci ceva foarte important pentru tara ta, ca de vorbe suntem satui!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ZEUS la data de Mar 18 Mai 2010, 20:45

Tabloidul german Bild, l-a intampinat in data de 6 martie pe premierul grec, aflat in vizita la Berlin, cu o scrisoare deschisa. Printre randurile ei, se citea exasperarea nemtilor fata de indolenta grecilor:

"Daca cititi aceasta scrisoare, inseamna ca sunteti intr-o tara diferita de a dvs. Sunteti in Germania. Aici, oamenii lucreaza pana la 67 de ani, si nu au al 14-lea salariu pentru functionarii publici. Aici, nimeni nu trebuie sa plateasca 1000 de euro mita pentru a obtine un pat in spital. Benzinariile noastre au case de marcat, soferii de taxi taie chitanta iar fermierii nu pacalesc Uniunea Europeana pentru a obtine subventii de milioane cu plantatii de maslini care nu exista. Germania are si ea datorii mari, dar le putem duce. Asta pentru ca ne trezim devreme si muncim toata ziua. Dorim sa fim prietenii grecilor. Din acest motiv, dupa aderarea la euro, Germania a dat tarii voastre 50 mld de euro."

Daca am fi Bild, scrisoarea catre delegatia FMI, inca la Bucuresti, ar suna cam asa:

"Daca cititi aceasta scrisoare, inseamna ca n-ati plecat inca din Romania. Ca sa iesim din criza, ati dat tarii noastre 20 miliarde de euro. Noi v-am pacalit cu statistici falsificate, cu surse la buget inexistente sau nerealiste, n-am redus cheltuielile publice si nici n-am concediat pe nimeni. Aici, cei 1.400.000 de bugetari muncesc cateva ore pe zi, patru zile din saptamana, vinerea e zi scurta iar lunea nici iarba nu creste. Aici, oamenii mor in spitale cu spaga cu tot, iar din cei 6 milioane de pensionari, cateva sute de mii au in jur de 40 de ani. Ceva case de marcat avem, chitante la fel, dar banii nu prea ajung in buget, iar cei care ajung sunt repede furati. Daca veti creste taxele sau cota unica, tot degeaba. Banii se vor scurge ca apa in nisip. Asta pentru ca multi dintre noi se trezesc la pranz si muncesc cateva ore. Dorim sa fim prietenii FMI si UE, dar daca ne puneti la munca iese tambalau ca in Grecia.
avatar
ZEUS
Admin

Mesaje : 392
Data de inscriere : 09/05/2010
Localizare : OLIMP

http://celelaltecuvinte.pro-forums.us

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Mar 18 Mai 2010, 20:48

ZEUS a scris:Tabloidul german Bild, l-a intampinat in data de 6 martie pe premierul grec, aflat in vizita la Berlin, cu o scrisoare deschisa. Printre randurile ei, se citea exasperarea nemtilor fata de indolenta grecilor:

"Daca cititi aceasta scrisoare, inseamna ca sunteti intr-o tara diferita de a dvs. Sunteti in Germania. Aici, oamenii lucreaza pana la 67 de ani, si nu au al 14-lea salariu pentru functionarii publici. Aici, nimeni nu trebuie sa plateasca 1000 de euro mita pentru a obtine un pat in spital. Benzinariile noastre au case de marcat, soferii de taxi taie chitanta iar fermierii nu pacalesc Uniunea Europeana pentru a obtine subventii de milioane cu plantatii de maslini care nu exista. Germania are si ea datorii mari, dar le putem duce. Asta pentru ca ne trezim devreme si muncim toata ziua. Dorim sa fim prietenii grecilor. Din acest motiv, dupa aderarea la euro, Germania a dat tarii voastre 50 mld de euro."

Daca am fi Bild, scrisoarea catre delegatia FMI, inca la Bucuresti, ar suna cam asa:

"Daca cititi aceasta scrisoare, inseamna ca n-ati plecat inca din Romania. Ca sa iesim din criza, ati dat tarii noastre 20 miliarde de euro. Noi v-am pacalit cu statistici falsificate, cu surse la buget inexistente sau nerealiste, n-am redus cheltuielile publice si nici n-am concediat pe nimeni. Aici, cei 1.400.000 de bugetari muncesc cateva ore pe zi, patru zile din saptamana, vinerea e zi scurta iar lunea nici iarba nu creste. Aici, oamenii mor in spitale cu spaga cu tot, iar din cei 6 milioane de pensionari, cateva sute de mii au in jur de 40 de ani. Ceva case de marcat avem, chitante la fel, dar banii nu prea ajung in buget, iar cei care ajung sunt repede furati. Daca veti creste taxele sau cota unica, tot degeaba. Banii se vor scurge ca apa in nisip. Asta pentru ca multi dintre noi se trezesc la pranz si muncesc cateva ore. Dorim sa fim prietenii FMI si UE, dar daca ne puneti la munca iese tambalau ca in Grecia.

He, he, pe-asta am postat-o si eu pe alt forum! Wink
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ZEUS la data de Mar 18 Mai 2010, 20:58

Cel mai bun regim in Romania? Cu siguranta. De ce? Vizionati urmatoarele:

Dezbatere legea salarizarii in diverse state de pe glob

TURCIA


MEXIC


KOREEA DE SUD


UKRAINA


RUSSIA


ITALIA


TAIWAN


INDIA


JAPONIA


si ...ROMANIA...unde "In fiecare din noi doarme un geniu. Si cu fiecare zi tot mai adanc..."
avatar
ZEUS
Admin

Mesaje : 392
Data de inscriere : 09/05/2010
Localizare : OLIMP

http://celelaltecuvinte.pro-forums.us

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Mar 18 Mai 2010, 21:06

Andrei Plesu spunea ca la noi si greva e cordiala! Asa si lupta parlamentarilor pentru drepturile celor care i-au ales, mai mult decat cordiala, nesimtita de-a dreptul!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ZEUS la data de Mier 19 Mai 2010, 10:10

Spânzuraţi-ne!


Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine.
De ce mă ameninţă că intră România în colaps.
În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.
Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.
Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
Şi-acum aud că România se duce fix în faliment.
Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.
Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.
Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.

- Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş.Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru.
- Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc... Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.
- Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
- Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.
Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.
- Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
- Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.
- Nu mama - mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.
- Nu populaţia a prăpădit banii statului - sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani- pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.
- Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!
- V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
- Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
- Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.



Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!

Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă.
Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere.
Ce ce curaj? Cu ce moralitate?
Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi-vă întâi pe voi!
Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi.
După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.
După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 500 sau 600 de lei.


1.Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame!
3. Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?
5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.
6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără de funcţionari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.
8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări.

Asta este România, dle Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea blajini. Tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde! Nu ţipă.
avatar
ZEUS
Admin

Mesaje : 392
Data de inscriere : 09/05/2010
Localizare : OLIMP

http://celelaltecuvinte.pro-forums.us

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Mier 19 Mai 2010, 11:44

Din pacate, protestele nu au nici pe departe amploarea pe care ar trebui sa o aiba, sunt ridicole, chiar!Cred ca suntem un popor de blanzi.
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de FRANZ la data de Mier 19 Mai 2010, 13:17

Din pacate ...chiar ai dreptate. Ceea ce am vazut azi in Piata Saraciei nr. 15-25% a semanat mai degraba a sarbatoare campeneasca. Timp pierdut de pomana. Daca in urma acestei actiuni de protest se lasa macar cu demiterea Guvernului miniBoc.... mai era ceva.
avatar
FRANZ

Mesaje : 6712
Data de inscriere : 09/05/2010
Varsta : 56
Localizare : pe carari de munte

http://cabanavladisstraja.lx.ro/

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ZEUS la data de Mar 25 Mai 2010, 09:59

Harta Europei in viziune romaneasca :

avatar
ZEUS
Admin

Mesaje : 392
Data de inscriere : 09/05/2010
Localizare : OLIMP

http://celelaltecuvinte.pro-forums.us

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Mar 25 Mai 2010, 13:18

Exceptionala!!!!! lol!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Vin 28 Mai 2010, 08:17

Orice dictatura este un cancer.

Cancerul este o dictatura a catorva celule defecte, care isi uita telul comun: mentinerea armoniei organismului prin participarea la marea orchestra alcatuita din toate celulele; astfel de celule,

care au un scop propriu reprezinta o regresie la un stadiu de evolutie anterior (anaerob) al organismelor pluricelulare.


Cancerul nu este reprezentat de veniturile aflate deja la limita inferioara de subzistenta a unui intreg popor

( de salariile, de pensiile si de alocatiile, care au fost taiate fara drept legal), ci de un dictator care ameninta

supravietuirea unui intreg popor, transformand o tara intr-un lagar de exterminare.
Am vazut pledoaria celui care nu accepta alte opinii, ca aceasta este singura cale de urmat, desi acesta a jurat

la inceperea mandatului sa apere drepturile constitutionale ale poporului in slujba caruia se afla si nu in fata FMI.

Daca taierea veniturilor se poate sustine ne intrebam ce justificari exista pt genocidul care incepe prin aprobareai

Codex Alimentarius un compendiu de legi alimentare, introdus de AG Farben, care impune Romaniei

introducerea in faina de paine a compusului cancerigen Initium fabricat de firma BASF.

Pe Terra s-a declansat un razboi intre cei ce vor sa supravietuiasca si cei ce vor sa se imbogateasca prin

transformarea oamenilor in consumatori de OMG(Organisme Modificate Genetic) care declanseaza mutatii

genetice la toate microrganisme (ganditi-va ca nici un antibiotic, antimicotic, antibacterian nu va mai putea opri o

infectie provocata de aceste organisme care acum sunt inofensive) si la animalele de laborator hranite cu

acestea. In India s-a ajuns la un mare scandal dupa ce s-a aflat de mituirea autoritatilor stiintifice si de stat care

sub pretextul combaterii foametei au deschis tara catre concernele producatoare de OMG(Organisme Modificate

Genetic) pt a se introduce seminte transgenetice(un contract care stipuleaza dreptul de autor asupra

organismelor vii livrate si obliga fermierii sa cumpere alte seminte in fiecare an si elimina agricultura traditionala

care producea seminte pt urmatoarea recolta; in plus tara respectiva devine dependenta doar de pesticidul

produs de concernul, care a livrat semintele OMG imune doar la acesta )
vedeti filmul : Samanta rea: Adevarul periculos despre hrana noastra
BAD SEED: The Dangerous Truth About Our Food
http://www.youtube.com/watch?v=A1TOss9Mslw

_________________
Si tu n'as jamais envie de partir, il fera jamais beau...Si tu as vraiment envie de partir, il fera toujours beau!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Vin 28 Mai 2010, 08:20

Cancerul social nu este de ieri de azi, ci a inceput dupa confiscarea revolutiei din decembrie 1989, odata cu cei
care au cazut prada dictaturii credintei ca "a avea" este identic cu "a fi".
Cei care au dorit vinderea la fiare vechi a industriei, vinderea copiilor nou nascuti au dat de lucru multimii
declansand goana dupa imbogatire, tarabizarea tarii . Asa a inceput si schimbarea polarizarii initiale de la
revolutie din iubire, in ura, din solidaritate in dezbinare(au inceput lupte in justitie intre prieteni, frati, surori, intre copii si parinti pt mosteniri, averi, case, ..).
Cuvantul de ordine este dezbinarea si ea a fost intretinuta de posturi de televiziune specializate in propaganda si dezinformare, care s-au ocupat cu inocularea suspiciunii si a fricii intre oameni.
Azi dezbinarea este adusa la rang de politica, asa ca oamenii sunt aruncati impotriva patronilor inamici, a liderilor sindicali care au verticalitate , iar cei ce lucreaza la stat, impotriva celor care lucreaza in domeniul privat, care la randul lor au fost amenintati cu confiscarea fndurilor bancare.
Amenintarile, santajul cu datul afara sau cu trimiterea in inchisoare au o singura tinta spargerea solidaritatii celor care si-au castigat prin lupta fiecare drept castigat, fiecare procent din salariu sau pensie

Cum se indeparteaza cancerul ?

Ca si cu un cancer nu se astepta ca acesta sa se extinda.
Se initiaza procedura de suspendare parlamentara a presedintelui si a guvernului.
Avem destui oameni responsabili in armata, politie si servicii, care stiu deja cine sunt "bocii"(cum ii numea Octavian Paler), oamenii fara coloana vertebrala, care au facut posibila realegerea si mentinerea in functie a incompetentei care ne-a adus aici.
Dictatura se pregateste de represiune prin introducerea limitarii drepturilor constitutionale pt a preveni un atentat la siguranta nationala. Aceasta represiune poate functiona doar daca actualul regim este lasat sa provoace violente pt a justifica arestari, doar daca nu este debarcat pe cale parlamentara sau prin greva nationala, pana la parasirea posturilor pe care s-au dovedit ca le ocupa abuziv.
Cu o dictatura nu se lupta cu liste de semnaturi, in care se dau datele personale(CNP). Aceasta forma de lupta da posibilitatea unei minoritati sa-si localizeze si sa-si lichideze adversarii cheie.
Un cancer se indeparteaza simplu prin intreruperea alimentarii cu nutrienti a zonei afectate: daca se intrerup toate conexiunile energetice si informationale, daca se opreste totul: centrale energetice, comunicatii catre palatul din care da ordine, centrul moare, este paralizat si ramane singur cu "bocii".
Gandhi a paralizat o tara uriasa si i-a facut pe englezi sa o elibereze. Martin Luther King a determinat abolirea segregatiei rasiale. In galaxie o intreaga planeta a scapat de dictatura(vedeti cartea "Profetia de pe Thiaoouba" de Michel Desmarquet in Capitolul 10 pagina 119; vedeti documentul pe linkul:

http://www.scribd.com/doc/31302958/Rapirea-pe-a-noua-planeta-Profetia-Thiaoouba-de-Michel-Desmarquet)

Dictatura se pregateste sa fuga la aeroport fiindca a renuntat sa scada si salariile din aviatie. Sindicatele din aviatia civila au anuntat deja ca se desolidarizeaza de greva generala si asteapta sa lupte singuri pt respectarea unor promisiuni, pe care dictatorul nu le-a respectat niciodata.

_________________
Si tu n'as jamais envie de partir, il fera jamais beau...Si tu as vraiment envie de partir, il fera toujours beau!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Mar 01 Iun 2010, 11:37

Romania se trezeste !

pentru cei ce spun ca nu stiu "ce sa facem" si accepta ca un lucru implacabil tot ceea ce hotareste dictatorul...

pentru cei ce cred in cei, care desi au jurat pe constitutie pt respectarea si apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, au limitat libertatea si dreptul la viata al unui popor si au organizat campania de desolidarizare prin dezinformare, dezbinare, santaj, amenintari, spargatori de greva...

pentru cei care cred ca tara asta nu este pazita de cineva in fata agresiunilor si liberului arbitru al unui dictator...

pentru cei care au uitat de responsabilitatea lor individuala de a apara democratia, drepturile la libertate si la viata...

pt cei care mai cred ca institutiile delegate de noi (presa, stat, sindicate) sunt "cainii de paza" ai democratiei si ai libertatii individuale, desi acestea au abdicat de la misiunea lor, ca urmare a infiltrarii, coruperii si santajului..


In curand toti vor afla ce vor: "Demisia imediata a dictatorului"
http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/in-curand-toti-vor-afla-ce-vor

_________________
Si tu n'as jamais envie de partir, il fera jamais beau...Si tu as vraiment envie de partir, il fera toujours beau!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Lun 07 Iun 2010, 06:39

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7378875-update-basescu-catre-parlamentarii-pdl-aveti-48-ore-decideti-daca-mergeti-opozitie-sau-sustineti-guvernul-boc-ministrii-mintit-sabotat-premier.htm?cfnl=

Iar se da lebada! Cum poate sa aiba tupeul de a acuza pe altii de nepotism?
Cititi si comentariile, mai ales cele care sugereaza masuri economice de redresare!

_________________
Si tu n'as jamais envie de partir, il fera jamais beau...Si tu as vraiment envie de partir, il fera toujours beau!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Joi 10 Iun 2010, 17:04

Credeti ca va trece motiunea de cenzura sau va fi un mare fassss?

_________________
Si tu n'as jamais envie de partir, il fera jamais beau...Si tu as vraiment envie de partir, il fera toujours beau!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de Thanatos la data de Joi 10 Iun 2010, 17:19

Nu va trece!
avatar
Thanatos

Mesaje : 1190
Data de inscriere : 25/05/2010
Varsta : 57

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Joi 10 Iun 2010, 17:21

Ba da! Razz
Chiar daca Baselu incearca prin aceleasi jocuri si sforarii sa puna sedinta intr-o zi in care parlamentarii opozitiei se afla mai mult in teritoriu, iar ai lui , in Capitala.

_________________
Si tu n'as jamais envie de partir, il fera jamais beau...Si tu as vraiment envie de partir, il fera toujours beau!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de FRANZ la data de Joi 10 Iun 2010, 21:35

E greu de spus ! Eu sper sa treaca.
avatar
FRANZ

Mesaje : 6712
Data de inscriere : 09/05/2010
Varsta : 56
Localizare : pe carari de munte

http://cabanavladisstraja.lx.ro/

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de ABBA la data de Joi 10 Iun 2010, 22:03

Oricum, buba e aproape coapta. Si se va sparge dupa primul salariu amputat!

_________________
Si tu n'as jamais envie de partir, il fera jamais beau...Si tu as vraiment envie de partir, il fera toujours beau!
avatar
ABBA
Admin

Mesaje : 14763
Data de inscriere : 14/05/2010
Varsta : 57
Localizare : pe val

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de FRANZ la data de Joi 10 Iun 2010, 22:22

Sa te auda cine trebuie !
avatar
FRANZ

Mesaje : 6712
Data de inscriere : 09/05/2010
Varsta : 56
Localizare : pe carari de munte

http://cabanavladisstraja.lx.ro/

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de Thanatos la data de Vin 11 Iun 2010, 08:08

Pariu!
avatar
Thanatos

Mesaje : 1190
Data de inscriere : 25/05/2010
Varsta : 57

Sus In jos

Re: Sa-l enervam pe Basescu!

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 28 1, 2, 3 ... 14 ... 28  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum